Cum a ajuns să arate un cunoscut actor din cauza dependenței de alcool

Publicat: 18/05/2015, 15:54
Actualizat: 04/08/2015, 18:30

Jonathan Rhys Meyers, în vârstă de 37 de ani, arată complet schimbat față de vremurile în care poza pentru coperțile revistelor de showbiz și fotografiile realizate vineri de fotoreporteri confirmă faptul că acesta are grave probleme cu alcoolul.

Actorul poartă o jachetă ponosită și are blugii murdari, purtând asupra lui o sacoșă albastră și o sticlă de votcă. Duminică, The Sun a scris că actorul a fost inițial refuzat de un magazin de alcool, dar în cele din urmă a plecat cu „două sticle, în loc de una”.

foto: captură Daily Mail

Dependența de alcool a lui Jonathan a fost mediatizată încă din 2002, când actorul a devenit cunoscut pentru rolul din filmul „Bend it Like Beckham”. În ultimii ani, acesta a fost internat de șase ori în clinica de dezalcoolizare.

În luna mai a anului 2005, acesta a fost internat în clinica Promises din Malibu, California, urmând același drum în 2007. În data de 27 februarie 2009, actorul s-a internat pentru a treia oară într-o clinică de dezalcoolizare, de unde a fost externat o lună mai târziu.

În noiembrie 2011, Jonathan a fost nevoit să plătească o amendă de 1.000 euro în Franța și a primit o pedepsă cu suspendare pentru consum de alcool în public. La scurt timp după moartea mamei sale în noiembrie 2007, actorul a oferit un interviu pentru Mail on Sunday Live, unde a promovat serialul „The Tudors”, insistând că dependența sa de alcool a fost tratată „cu exagerare” de presă.

În ciuda stării sale deplorabile, Jonathan a primit în continuare roluri în filme și seriale, jucând în producția tv „Dracula”. În prezent, actorul lucrează la nu mai puțin de patru producții.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești...
×